Robert Ion, mijlocașul în vârstă de 21 de ani al lui FCSB, va evolua în acest sezon al Ligii 1 la Academica Clinceni, sub formă de împrumut.
După ce a fost împrumutat la FC Voluntari în vara acestui an, clubul ilfovean a anunțat despărțirea de Robert Ion, după doar trei meciuri jucate de către mijlocaș.
Totuși, Robert Ion nu va reveni la FCSB, ci va rămâne în Ilfov, la Academica Clinceni.
După un meci disputat la FCSB 2, în Liga 3, în octombrie 2020, Robert Ion a suferit o accidentare gravă și a fost nevoit să se opereze. Acesta a suferit o ruptură de ligament încrucișat.
După ce s-a recuperat, FCSB l-a împrumutat pe Robert Ion la FC Voluntari, în speranța că fotbalistul își va reveni după accidentare. Totuși, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
Robert Ion va evolua la Academica Clinceni, echipă pentru care a mai jucat în perioada 2018-2020, reușind atunci și promovarea în Liga 1 cu echipa antrenată de către Ilie Poenaru.
„Mulţumim, Robert Ion! Clubul FC Voluntari anunţă faptul că s-a despărţit de jucătorul Robert Ion! Mijlocaşul , în vârstă de 21 de ani, a fost transferat la Academica Clinceni şi va evolua sub comanda lui Ilie Poenaru.
Sosit în vara acestui an de la FCSB, Robert Ion a bifat 3 prezenţe în echipa noastră în cele 7 etape disputate. Îi mulţumim pentru efortul depus în tricoul formaţiei noastre şi îi dorim mult succes la noua sa echipă!”, au notat cei de la FC Voluntari, pe pagina oficială de Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER